România: RomânaChange

Autovehicule adaptate perfect cerinţelor

A fi mobil, înseamnă mai mult decât a te deplasa de la punctul A la punctul B. A fi mobil înseamnă a lua parte la viață, a practica o profesie, a întreţine relaţii sociale, a avea activităţi în familie, a înţelege ofertele culturale şi multe altele. Un instrument foarte important în ceea ce priveste mobilitatea individuală este automobilul. Prin intermediul unor autovehicule modificate individual, KIRCHHOFF Mobility demonstrează că mobilitatea le este accesibilă și oamenilor cu dizabilităţi care îşi pot recâştiga astfel o parte din libertatea de mișcare. Cu opt locații în Germania și Elveția, suntem conectați în toată țara și transformăm aproximativ 3.000 de vehicule pe an. Pe baza experienţei noastre îndelungate, suntem în măsură să oferim modificările perfecte ale vehiculelor, adaptate fiecărui caz în parte.

Clienţii noştri sunt persoane cu mobilitate limitată, care din cauza vreunei boli, a vârstei sau a unor accidente, îşi pot folosi maşina doar într-o anumită măsură. Suntem, de asemenea, specializaţi în domeniul modificării de vehicule utilitare sau de transport public, utilizate pentru transportul de persoane! De la un simplu mâner, la modificări complexe ale caroseriei, KIRCHHOFF Mobility oferă un serviciu complet, individualizat. Obiectivul nostru: maşini personalizate - pentru mai multă încredere în sine, pentru mai multă independenţă, pentru o mai bună calitate a vieţii.

Lucrăm îndeaproape cu diferiţi producători de maşini, fiindcă modificările se aplică întotdeauna unor vehicule de serie. Un număr de mari producători de autovehicule, ne consideră parteneri exclusivi şi de asemenea, ne recomandă şi altora (de exemplu, BMW, Mercedes şi VW). Acest statut poate fi atins numai de către producătorii care realizează modificări testate şi care îndeplinesc cerinţele speciale ale producătorilor de automobile.

Pentru mai multe informaţii şi pentru date de contact, accesaţi pagina www.kirchhoff-mobility.de